Accident, miercuri dimineață, pe Drumul Județean 546, în comuna Mărunței, din Olt. Un şofer, în vârstă de 47 de ani, din Slatina, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
“Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Olt.