O nouă clădire de spital, la Mihăești

Peste 4 milioane euro, din fonduri europene, va investi Consiliul Județean Vâlcea în construirea și dotarea unei noi clădiri de ambulatoriu la Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” din Mihăești.


Ieri, președintele Constantin Rădulescu, a semnat acordul cu firma care a câștigat licitația, pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construire a noului imobil, în valoare de 2,5 milioane euro.


Noul ambulatoriu al spitalului, reabilitat și extins cu un nou corp de clădire prin proiect, va beneficia de: 5 cabinete pentru specialitatea pneumologie, o sală modernă pentru efectuarea bronhoscopiilor, un spațiu pentru imagistică medicală, sală de tratament, dar și spații de așteptare prietenoase.


Proiectul mai cuprinde și dotarea cu mobilier și aparatură medicală de ultimă generație, printre care și un computer tomograf.


Odată finalizate lucrările, noul ambulatoriu va putea primi până la 4.000 de pacienți anual.

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *