O altă statuie din Târgu Jiu a intrat în restaurare

Un alt monument reprezentativ al municipiului Târgu Jiu a intrat într-un proces complex de restaurare. Este vorba despre statuia Generalului Gheorghe Magheru, de pe strada Victoriei.


Potrivit viceprimarului municipiului Târgu Jiu, Gabriel Coica, repunerea în valoare a acestei statui nu presupune doar curățarea acesteia, ci și refacerea piedestalului. Lucrările vor fi finalizate până la mijlocul lunii decembrie. Monumentul a fost ridicat în anul 1972.


„Lucrările sunt executate de societatea Metamorfozys S.R.L., în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, instituție subordonată Primăriei Municipiului Târgu Jiu și în a cărei administrare se află monumentul. Conservarea și restaurarea se vor face cu respectarea următorilor pași: preconsolidarea zonelor sensibile, îndepărtarea mecanică a atacului biologic, curățarea elementelor litice, consolidarea suprafețelor afectate, injectarea fisurilor, relipirea pieselor desprinse, reîntregiri volumetrice, integrări cromatice, biocidare, hidrofugare. Se va acorda o atenție deosebită nu numai bustului, ci și piedestalului și soclului, care vor fi refăcute prin placare, urmărindu-se permanent păstrarea formei și a aspectului inițial”, a transmis Gabriel Coica.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *