Noile troleibuze si autobuze care vor fi aduse la Targu Jiu vor fi prevazute cu rampe speciale de acces pentru persoanele cu dizabilitati.
Este vorba în principal de persoanele imobilizate în scaunul rulant și care se află în imposibilitatea de a urca scările de la actualele autobuze și troleibuze care circulă în municipiu.
Conducerea Primăriei Târgu Jiu a precizat că toate vehiculele care vor presta servicii de transport public vor fi prevăzute cu facilități pentru persoanele cu handicap. Este de precizat că toate autobuzele și microbuzele vor fi livrate de către compania Solaris.
Aceasta a câștigat ambele licitații organizate de ministerul de resort. Al doilea contract, pentru 9 mijloace de transport va fi semnat tot cu firma Solaris. Primul contract prevede livrarea a 11 troleibuze. Primul troleibuz va ajunge la Târgu Jiu în luna septembrie.