Fostul deputat PSD, Nicolae Mischie, in varsta de 73 de ani, a incetat din viata duminica la Spitalul Elias din Bucuresti. Potrivit familiei politicianului, decesul a survenit in urma unei infectii severe.
Disparitia lui Nicolae Mischie a generat o unda de soc la nivelul politicii locale. Fostul presedinte al Consiliului Judetean Gorj este considerat de toate fortele politice locale cel mai influent activist politic de dupa 1990. A devenit cunoscut la nivel national prin influenta pe care o exercita la nivelul judetului si prin modul in care a condus organizatia judeteana a PSD. Mai marii judetului au tinut sa transsmita condoleante familiei indurerate.
Nicolae Mischie este cel care i-a promovat politic şi administrativ pe Ion Călinoiu, fostul preşedinte executiv al PSD Gorj şi pe Florin Cârciumaru, actualul preşedinte al partidului şi cel care i-a luat locul în 2003. A influenţat carierele politice ale multor politicieni pe care i-a promovat pe listele pentru alegerile parlamentare. A avut şi perioada de declin de care mulţi dintre apropiaţii săi s-au dezis. Nicolae Mischie a apărut şi în rapoartele de monitorizare a României de către Uniunea Europeană la capitolul Justiţie. Pe de altă parte este considerat întemeietorul învăţământului superior la Târgu Jiu, prin înfiinţarea Universităţii „Constantin Brâncuşi”.