Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț. Incidentul a avut loc în cartierul Iezureni din Târgu Jiu.
La fața locului s-a deplasat o autospecială pentru descarcerare și o autospecială SMURD din cadrul din cadrul ISU Gorj, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că șoferul autovehicului nu a fost încarcerat, a fost găsit constient, dar acuza o stare de rău.
Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a fost preluat de către echipajul medical și a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj