In ultimul timp au aparut tot felul de schimbari la nivelul unitatilor de invatamant din judetul Gorj si asta in urma deciziilor luate de conducerea Inspectoratului Scolar Judetean. Desi numirile si schimbarile de directori ar fi trebuit sa aiba loc prin concursuri, se pare ca, potrivit mai multor plangeri, numirile la scolile din Gorj ar fi fost facute doar din pix. Asadar, si Dan Ilie Morega este revoltat si nemultumit de actuala conducere.
Președintele IAIPP Gorj consideră că Dana Constantinescu, actualul inspector scolar general al ISJ Gorj, ar trebui să dea dovadă de mai multă implicare și, de asemenea, să colaboreze cu acesta, având în vedere experiența vasta privind problemele administrative, dar și cele de educație.
Dan Ilie Morega, președinte IAIPP Gorj
Acesta spune că a sunat-o de mai multe ori pentru a-i spune că unii directori numiți recent în funcție, nu sunt ceea ce trebuie, însă aceasta nu a acceptat niciun fel de comunicare.
Dan Ilie Morega, președinte IAIPP Gorj
De asemenea, Morega mai spune că de acum încolo va monitoriza mai atent felul în care Dana Constantinescu își face treaba și va lua măsuri în cazul în care nu se va implica. Acesta a spus că există multe școli care cu siguranță nu au fost verificate niciodată inspectorul general al ISJ Gorj, pentru că altfel s-ar fi remediat problemele cu care se confruntă de ani de zile.
Dan Ilie Morega, președinte IAIPP Gorj
Dana Constantinescu, inspectorul scolar general al ISJGorj, a fost contactată pentru un punct de vedre, însă nu a răspuns la telefon.
Casiana Hîncu