Sâmbăta trecută, ciudată coincidență, scriam despre dispariția lui Mihail Sergheevici Gorbaciov, conducător al defunctei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste între 1985 și 1991. La 91 de ani, fostul lider sovietic se numără printre oamenii care au influențat ultimele două decenii ale mileniului trecut.
Astăzi, câteva rânduri despre persoana asimilată – până la identitate totală – cu istoria contemporană. Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a închis ochii la vârsta de 96 de ani. Sigur, o vârstă venerabilă, pe care majoritatea populației globului nu are vreo șansă de a o prinde. Dar, una peste alta, discutăm despre probabil cea mai influentă persoană non-religioasă (să nu includem aici pe reprezentanții Sfântului Scaun) de la jumătatea secolului treut și până astăzi. Nu sunt surprins să realizez că numeroși britanici (nu discut despre Commonwealth și teritoriile de peste mări) au un șoc în perioada asta: de când s-au născut și până zilele astea, nu au văzut/auzit/citit/simțit decât despre Elisabeta a II-a. Longevitatea reginei este deja subiect de Cartea Recordurilor. Nu va mai exista, pe tărâm britanic sau în celelalte monarhii europene, ceva similar ca durată. Sau ca impact, importanță ori simbolistică.
Dintre toate sistemele monarhice, cel britaniceste de departe cel mai vizibil și, să-i spunem, eficient. Dilema mea este dacă va rezista mai mult de, să spunem, douăzeci de ani. Am dubii. Declinul monarhiilor este mai mult decât evident de-a lungul Bătrânului Continent… E chiar mai mult de o răzbunare a coloniilor, revanșă ultra vizibilă și ea. Chiar SUA plătește de ani buni atrocitățile și sclavagismul Sudului retrograd… Și nu este o monarhie, da?
Am urmărit cu atenție seria de mesaje oficiale, de condoleanțe postate de casele regale din Europa. Spicuiesc trei, discutăm după. Așadar, avem așa: „Ne amintim de Regina Elisabeta a II-a cu un respect profund și o mare afecțiune. Fermă și înțeleaptă, ea și-a dedicat lunga sa viață slujirii poporului britanic. Simțim o legătură puternică cu Regatul Unit și cu familia sa regală și împărtășim durerea lor în aceste momente” – Willem-Alexander, regele Țărilor de Jos.
Apoi: „Familia Regală este profund întristată la aflarea veștii că Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a, a încetat din viață. Gândurile noastre sunt alături de Majestatea Sa, Regele, și de membrii Familiei Regale la pierderea Reginei Elisabeta. Timp de aproape un secol, Majestatea Sa și-a dedicat viața în serviciul Commonwealth-ului, însoțind poporul britanic în zilele bune și rele, în momente de fericire și de tristețe. De asemenea, trasmitem condoleanțe poporului britanic” –Harald, regele Norvegiei.
La final: „Cu tristețe, eu și familia mea am primit astăzi vestea că draga mea rudă, MajestateaSa, Regina Elisabeta a II-a, a încetat din viață. Regina și-a servit țările și Commonwealth-ul cu un devotament și un simț al datoriei remarcabile. Ea a fost o prezență constantă, nu numai în societatea britanică, ci și la nivel internațional. În plus, ea a fost întotdeauna o bună prietenă pentru familia mea și o legătură cu istoria noastră comună de familie” – Carl al XVI-lea Gustaf, regele Suediei.
Trei exemple, toate cu aceeași idee: servirea patriei și a idealurilor naționale ale britanicilor. Cu scoțienii așteptând – din nou – să se desprindă de U.K., cu o Irlandă de Nord agitată și dornică de reluarea relațiilor economice cu blocul comunitar, cât mai poate dura Regatul Unit? Parcă tuturor le era cumva și rușine de Elisabeta a II-a, blajina, dar încăpățânata regină. Cu aerul său de bunicuță blândă, ea a ținut partea europeană a fostului imperiu unită. Improbabil să mai fie așa de aici încolo…
La revedere, Majestate! Istoric și social, ați fost un model. Mulțumesc pentru oportunitatea de a fi fost contemporan cu un simbol! P.S.: Spuneam de ani întregi că lumea s-a schimbat. Definitiv. Sper să fie evoluție, nu calea spre implozie
Ionuț Catrina
