Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au un rol important în perioada următoare, fie că este vorba de zile sau de lunile ce vin. Este important să se facă tot ce se poate face, acum în ceasul al 11-lea. Pentru că, față de Complexul Energetic Hunedoara, la Complexul Energetic Oltenia nu ne aflăm în ultimul ceas, în ultimele minute de existență ale colosului energetic.
De câteva zile, în minele de subteran din județul vecin, din Valea Jiului, pentru că bucureștenii confundă Valea Jiului cu Târgu Jiu, minerii protestează și cer plata salariilor restante. Sigur că nu mai este suflul de altă dată, dar minerii din Hunedoara parcă sunt mai în vână decât cei din Oltenia. Este și diferența dintre carierele de suprafață și minele de subteran.
Foamea și neajunsurile sunt mult mai mari la Complexul Energetic Hunedoara. Acolo este vorba de insolvență, de lipsa unor investiții de mediu, de decizia de a returna ajutorul de stat primit în ultimii ani. Nu sunt bani pentru plata salariilor, mai ales că populația nu își achită datoriile la întreținere. Pentru că și Complexul Energetic Hunedoara furnizează agent termic, la fel cum procedează Complexul Energetic Oltenia în Craiova.
Drama este că, în Hunedoara, mii de oameni depind de agentul termic furnizat de termocentralele Complexului Energetic Hunedoara. În plină iarnă, oamenii au rămas fără agent termic pentru că la termocentrale nu a mai ajuns cărbune. De asemenea, este foarte clar, pentru Valea Jiului, că minele de subteran nu vor mai rezista. Se vor închide aproape toate din Uniunea Europeană. Se lucrează mai mult cu exploatări de suprafață.
Cert este că, în Valea Jiului, asistăm la finalul mineritului așa cum era el cunoscut pe vremuri. Acest lucru ar putea fi și un avantaj, dacă politicienii vor veni cu soluții, dincolo de problemele sociale, de oamenii care își vor pierde locurile de muncă și vor deveni șomeri mai devreme sau mai târziu. Din păcate, pentru ei nu există soluții imediate, ci mai degrabă vor lua drumul altor județe sau vor pleca peste hotare, în căutarea unui loc de muncă. Ce poate să facă un salariat la 40 de ani? Trebuie să muncească în continuare, să își câștige pâinea de zi cu zi sau să își întrețină familia, să achite dările lunare și nu numai. E nevoie de alternative economice.
Un avantaj al Complexului Energetic Hunedoara față de Complexul Energetic Oltenia este și faptul că are de 3 ori mai puțini salariați. La CEO vorbim în continuare de peste 12.000 de mineri și energeticieni. La CEH sunt puțin peste 4.000 de angajați. Efectele în plan social ar putea avea un impact mai mic față de județul Gorj.
Este obligatoriu deci ca sindicatele din Oltenia să facă toate demersurile ca impactul social să fie unul cât mai mic asupra angajaților. Un instrument în acest sens ar fi și scăderea vârstei de pensionare și venitul de completare. Sigur că admnistrația CEO nu este pregătită să facă față unui program cu mii de pensionări, mai ales dacă vârsta de ieșire la pensie se va reduce la 52 de ani.
Cu toate acestea, se vor putea face rapid reformele și restructurarea companiei va putea fi accelerată. Va fi mai greu cu mii de șomeri decât cu mii de pensionari. Gorjul va sucomba. Concentrarea administrației companiei va fi să asigure o tranziție cât mai bună de la energia pe bază de cărbune la energia din alte surse. Va trebui ca și statul să susțină cel puțin pentru cinci ani industria extractivă și să nu o închidă în următorii ani, până când nu vor fi siguri că vor avea ce să pună în loc. Unii spun energie din import, dar acesta va însemna dependență energetică. Alții vorbesc despre energia nucleară, dar acest lucru va presupune investiții majore la Nuclearelectrica. Cert este că, măcar 9 ani de acum încolo, România nu își permite să renunțe la cărbune.
Andrei Merfu
