Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat – Vidin au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, mai multe cutii de carton ce conțineau peste 4.000 flacoane de parfum inscripționate cu numele unor mărci cunoscute şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.
În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, un autocamion, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 35 de ani, care transporta conform documentelor prezentate piese auto pe ruta Bulgaria-Anglia.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit în interiorul semiremorcii mai multe cutii de carton ce conțineau recipiente de parfum. Acestea purtau însemnele unor mărci cunoscute și erau susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al titularului de marcă.
În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 4.171 flacoane de parfum de diferite mărci. Produsele, în valoare de 1.042.750 lei dacă ar fi fost comercializate ca fiind autentice, au fost indisponibilizate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, faţă de șoferul bulgar, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.