Marius Oprescu, despre Ştirbu: Un mărunt traficant de alcool pe care îl producea în baie. Era să o bage în puşcărie pe mama sa

Preşedintele PSD Marius Oprescu răspunde dur atacurilor şefului PNL Gigel Sorinel Ştirbu, despre care afirmă că este doar „un mărunt traficant de alcool”.

Marius Oprescu a afirmat, joi, că Gigel Sorinel Ştirbu, preşedintele PNL Olt, rămâne un mărunt traficant de alcool, dacă ar rămâne fără toate fucţiile. Totodată, social-democratul a făcut referire la dosarul penal privind contrabanda cu alcool, care i-au vizat pe liberal şi pe mama acestuia.

„Începe campania electorală şi așa cum probabil că s-au obişnuit, pe un anumit tipar, ei merg pe o campanie negativă şi nu pe una pozitivă. Dacă e să facem un exerciţiu de imgainaţie, așa cum a solicitat respectivul domn, cred că Gigel Ştirbu dacă, l-aş dezbrăca de toate funcțiile, nu ar rămâne decât un mărunt traficant de alcool pe care îl producea în baie. Era să o bage în puşcărie pe mama sa pentru că n-a avut bărbăţia necesară să-şi asume faptele pe care le-a făcut. Asta este el: un mărunt traficant de alcool”, a declarat Oprescu.

Context

În perioada în care ocupa funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii și Cultelor, în Guvernul Tăriceanu, presa a relatat despre descinderile procurorilor DIICOT la firma George’s din Slatina, deținută de Gigel Sorinel Știrbu, în prezent deputat şi preşedinte al PNL Olt. 

În urma percheziţiilor, au fost confiscate tone de alcool contrafăcut și sigilate mai multe depozite de băuturi alcoolice și țigări aparținând firmei liberalului. 

Conform surselor, alcoolul în cauză a fost dat în custodie Vămii Slatina. Cu ocazia deplasării la Slatina, reprezentanţii DIICOT au mai sigilat şi unele depozite de băuturi alcoolice şi ţigări, unele dintre ele aparţinând firmei amintite, altele închiriate de aceasta.

Controlul procurorilor bucureşteni s-a făcut în mare taină, la o sesizare anonimă venită de la Slatina. Cel care a redactat sesizarea a făcut referire la faptul că, deşi multe firme din reşedinţa Oltului comercializează alcool şi ţigări de contrabandă, doar o mică parte dintre ele e controlată de poliţişti sau reprezentanţi ai Gărzii Financiare Olt, şi amendată.

Persoana în cauză a precizat faptul că firmele controlate şi sancţionate pentru comercializarea de produse accizabile fără documente de provenienţă se aprovizionau de la Craiova, cele pe care oamenii legii se făceau că nu le văd, luând marfa din Slatina de la o anumită firmă protejată.

Presa vremii scria că procurorii au mers direct la firma care era menţionată în reclamaţie că făcea comerţ cu alcool şi ţigări de contrabandă. Au procedat conform legii, confiscând toată băutura fără documente de provenienţă, în ciuda faptului că auziseră ei că aparţine unui şef din politica locală.

Ce nu au ştiut procurorii este faptul că persoana în cauză nu era doar şef prin politica locală, ci ministru în funcţie şi cumătru cu premierul Tăriceanu. Odată pus sigiliul şi dată marfa în custodia Vămii Slatina, aflată şi ea în subordinea Ministerului Finanţelor şi Economiei, procurorii DIICOT au mai aruncat o privire şi pe la alte depozite mai mici ale firmei George‘s şi pe la unele închiriate de aceasta.

gazetanoua.ro

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *