Candidatul PSD la Primăria municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, are încredere în echipa sa. Social-democratul a declarat că vrea continuitate și are alături oamenii potriviți pentru a implementa proiectele necesare pentru comunitate.
“În ultimii patru ani, am pornit pe un drum foarte dificil, al implementării marilor proiecte menite să modernizeze municipiul nostru. Suntem singurii care ne prezentăm în fața dumneavoastră cu un proiect de oraș serios, realist, viabil, bazat pe surse de finanțare concrete și proiecte interconectate, investiții solide pe care clădim un viitor frumos pentru municipiul nostru. De la investițiile în învățământ și până la cele din infrastructura rutieră, de la modernizarea transportului în comun și până la amenajarea de noi parcuri, de la revitalizarea sportului târgujian și până la reabilitarea blocurilor, sunt sute de obiective finalizate, în curs de implementare sau pentru care am obținut finanțare și urmează a fi implementate”, a transmis Marcel Romanescu.