Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că este exclus ca Guvernul să mărească TVA, subliniind că este „total incorect” într-o societate dezvoltată „să pui povara să fie plată egală pentru toată lumea”.
Premierul a spus că varianta majorării TVA i-a fost propusă şi în trecut.
„Când am preluat funcţia de prim-ministru al României, toţi analiştii şi toţi experţii, Comisia mi-au cerut să măresc TVA. Lucru care era foarte uşor de implementat, dar un lucru foarte incorect, pentru că, în acel moment, de fapt, puneai o taxă neţinând cont de cât anume câştigi, o taxă egală pentru toată lumea – şi pentru cei care câştigă foarte puţin, dar mai ales pentru cei care câştigă foarte mult. Era total incorect. Mai mult, aduceţi-vă aminte când am luat mandatul de prim-ministru: valoarea inflaţiei, în acel moment, era cu două cifre. Am ajuns, luna aceasta, la o inflaţie de 4,9%. Decizia mea, cu mai multă muncă, cu mai mult scandal, cu ministrul Finanţelor, cu fiecare ministru, cu ordonarea cheltuielilor, cu… adică volumul de muncă a fost însutit faţă de o decizie simplă de a mări TVA. Este exclus ca TVA să se mărească, este total incorect într-o societate dezvoltată să pui povara să fie plată egală pentru toată lumea”, a subliniat Ciolacu.