Sindicatele nu trebuie sa mai lupte separat pentru drepturile minerilor si energeticienilor. Este anuntul facut de unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia, Manu Tomescu.
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, de la Sucursala Electrocentrale Rovinari, a declarat că s-a ajuns la un consens cu privire la temele comune de luptă sindicală.
Este vorba de punerea în aplicare a Legii 197 care introduce condiții speciale de muncă și la Complexul Energetic Oltenia și care scade vârsta de pensionare cu 13 ani. Legea nu se aplică însă și este nevoie să fie îmbunătățită, în așa fel încât personalul din producție să iasă la pensie.