Polițiștii Municipiului Băilești – Biroul Investigații Criminale au desfășurat o acţiune pentru depistarea persoanelor față de care au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate sau de executare a pedepsei închisorii.
În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat un tânăr de 26 de ani, din municipiul Băilești, față de care Judecătoria Băilești a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, de 3 ani și 3 luni, pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violențe.
Cel în cauză a fost escortat și introdus în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.