Complexul Energetic Oltenia a aprobat continuarea activității la depozitul de zgură și cenușă de la una din sucursalele electrocentrale. Vizată este termocentrala de la Turceni.
Aceasta are nevoie de o zonă autorizată și special amenajată în vederea evacuării cenușii care rezultă în procedul de ardere a cărbunelui în cazanele grupurilor energetice. Sunt necesare lucrări la depozitul existent, respectiv numărul 2, la celula numărul 5. Depozitul va fi păstrat atâta timp cât vor exista grupuri energetice pe bază de lignit.