Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu a celebrat, la sfârşitul săptămânii, aproape trei decenii de activitate. Mai multe evenimente sportive s-au desfășurat în incinta instituției în ziua marcată de Sfinții Constantin și Elena, patronii spirituali ai școli. Invitate de seamă au fost senioarele de la CSM Târgu Jiu, care au susținut un joc demonstrativ împotriva formației liceului. Unele dintre componentele echipei mari și-au făcut junioratul chiar aici. Alături de elevi și sportivi au fost primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu și inspectorul general al ISJ Gorj, Dana Constantinescu. De asemenea, nu au lipsit reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu. Directorul instituției de învăţământ, Valentin Tîlvescu, a declarat că LPS Târgu Jiu dispune de infrastructura necesară pentru viitori sportivi și poate să asigure un act educațional de calitate.
Conducătorul unităţii şcolare este încrezător că odată cu apariţia CSM-ului, tot mai mulţi copii vor alege şcoala cu profil sportiv. Între cele două entităţi există şi o strânsă colaborare.
“Nu puteam să trecem peste sărbătorirea acestui eveniment, chiar dacă vorbim despre condiţii speciale, impuse de această pandemie. LPS a oferit, de-a lungul anilor, sportului de înaltă performanţă, campioni naţionali, jucători care au reprezentat cu cinste echipele de seniori, acolo unde s-au transferat, dar şi sportivi care au ajuns la echipele naţionale. Avem cu ce ne mândri, avem rezultate, care pe actualii noştri elevi îi obligă şi îi motivează. Sunt convins că odată cu apariţia Clubului Sportiv Municipal, lucrurile vor sta mult mai bine în sportul de performanţă de la nivelul judeţului Gorj, de la nivelul municipiului Târgu Jiu. Lângă LPS Târgu Jiu şi CSS Târgu Jiu, CSM va aduce un plus din toate punctele de vedere. Competiţia, concurenţa, toate sunt benefice şi aduc dezvoltare şi un plus de valoare sportului de performanţă. Noi şcolarizăm, într-o clasă pe care o numim mozaic, elevii legitimaţi la alte cluburi sportive. Aşadar, din toate punctele de vedere, apariţia CSM-ului va fi benefică, va exista continuitate. Categoric, sportivii noştri de valoare vor avea unde face pasul următor spre performanţă. Sunt sigur că va creşte numărul de copii care vor veni către sport. Îmi doresc să duc mai departe munca şi tradiţia acestui liceu, îmi doresc ca toate echipele noastre, la fiecare disciplină, de la cei mai mici copilaşi până la cei mai mari, să participe în absolut toate competiţiile organizate. Baza materială o avem, susţinerea municipalităţii există. La nivel de instituţie de învăţământ, ca proces instructiv-educaţional, stăm foarte bine. Instituţia noastră dispune de o bibliotecă extraordinară, de amfiteatru, de laboratoare, dotate cu tehnologie modernă şi de cadre didactice performante”, a declarat Tîlvescu.
Unul dintre cei mai longevivi profesori de la Târgu Jiu este Adrian Gorun. Antrenorul de handbal a lansat foarte mulți jucători care evoluează acum în prima ligă, iar echipa de juniori de la LPS a devenit și vicecampioană naţională a României. Gorun a explicat de ce nu există o generaţie de handbalişti la fel de valoroasă, în acest moment, în municipiu. Profesorul de sport se află şi la cârma echipei masculine UCB Târgu Jiu.
“Sunt foarte bucuros că am împlinit 21 de ani de când lucrez la Liceul cu Program Sportiv. Eu spun că am făcut-o cu demnitate şi cu rezultate deosebite în anii în care am activat aici. Sper să o fac în continuare, la fel, cu cinste. LPS este un club emblematic, o şcoală de profil, şi sperăm să cooptăm cât mai mulţi copii talentaţi. Vreau să redevenim o forţă, mai ales în handbal, acolo unde eu antrenez. Dacă luăm în calcul ultima generaţie pe care am avut-o, în care şase jucători făceau parte din echipa naţională de juniori, echipă vicecampioană a României la Juniori 1, ar trebui ca, în momentul de faţă, să avem o echipă de seniori în Liga Naţională. Din păcate, acest proiect a dispărut şi jucătorii despre care vă vorbeam au ajuns la echipe precum Steaua, CSM Bucureşti sau alte echipe de Liga Naţională. Ar fi fost o variantă bună să joace aici, fiind localnici. Acum, trebuie să muncim, să scoatem alţi jucători, şi poate, în viitor, ne vom gândi şi la o echipă de băieţi, aşa cum a fost Energia Târgu Jiu. Îmi doresc să promovez jucătorii localnici la UCB. Cu excepţia unui jucător, tot lotul este format numai din localnici, care au trecut şi pe la LPS. Există şi opt juniori cu dublă legitimare care activează pentru UCB. Îmi doresc să crească în valoare şi poate, pe viitor, cu un buget mai bun, cu sprijin din partea autorităţilor locale, vom realiza performanţa de a juca în Liga Naţională”, a precizat Gorun.
Primarul municipiului, Marcel Romanescu, le-a recomandat tinerilor sportivi să aleagă LPS Târgu Jiu. Edilul a declarat că entitatea pe care a format-o, CSM Târgu Jiu, are o colaborare strânsă cu instituția de învățământ, iar de câștigat au copiii din Gorj.
“Ne dorim ca foarte mulţi dintre elevii care practică sportul în municipiul Târgu Jiu să vină la Liceul cu Program Sportiv. Sunt profesori performanţi, sunt rezultate deosebite pe care le-au obţinut elevii de aici şi sunt sigur că prin colaborarea pe care o avem între CSM Târgu Jiu şi LPS Târgu Jiu putem face performanţă împreună. Asta le-am şi transmis astăzi, că nu există între noi rivalitate. Nu putem fi decât parteneri într-un proiect pe care îl dezvoltăm şi pe care autoritatea publică locală şi-l asumă ca să îl finanţeze. Vom asigura tot ceea ce înseamnă performanţă şi, până la urmă, creşterea copiilor din municipiul Târgu Jiu în acest fenomen sportiv. Pasiunea pentru sport nu se poate naşte decât în stadion sau în sală. În condiţiile în care nu aveai echipe care să fie modele pentru ei, nu se putea transmite această apropiere faţă de fenomenul sportiv. Astăzi avem şi handbal, avem şi baschet, avem şi atletism. Vom avea şi fotbal, dar proiectul nostru, proiectul de la CSM, este în primul rând axat pe copii, pe tineri, nu neapărat pe echipele de seniori. Ne trebuie aceste echipe de seniori, care activează în ligile superioare, ca modele pentru ceea ce vine din urmă. Proiectul, pentru 2024, este 1.000 de copii care să facă sport în municipiul Târgu Jiu sub coordonarea antrenorilor sau conducerii Clubului Sportiv Municipal. Este un proiect îndrăzneţ, dar ţinând cont de cum a evoluat în ultimii doi ani de zile, sunt sigur că este un proiect realizabil. Vrem să găsim cele mai bune soluţii prin aceste colaborări cu toate entităţile sportive de pe raza municipiului Târgu Jiu pentru a putea să ne îndeplinim acest indicator”, a spus Romanescu.
Cu ocazia sărbătorii, la nivelul ciclului primar, a avut loc și activitatea artistică “Sportul prin desen”. Nu au fost uitați nici patronii spirituali de la LPS, Sfinții Constantin și Elena, tema mai multor dezabateri privind legătura dintre sport și religie. Anul viitor, LPS Târgu Jiu va sărbători trei decenii de existenţă.
Cătălin Pasăre