Nu-s adeptul teoriilor conspirațiilor inutile, nu am văzut reptilieni, mi-e greu să cred că pe amicu’ Soros ori pe Billică Gheiț îl interesează ce, cum, cu cine (o) face Maricica din Capu Dealului – cu sau fără cip. Sau cirip. Așadar, nu cred în babaurile de le auzim constant. Ura și la gară!
Dar… și e un mare dar. Se zice că trăim într-o țară, într-o lume în care cu toții avem aceleași drepturi. Tu ai dreptul de a nu purta botniță, de a te plimba fără stres, respirând aer curat etc. Eu, în egală măsură, am dreptul de a nu-mi fi pusă viața în pericol de daci liberi ca tine. Intrăm amândoi în același spațiu închis. Eu cu, tu fără mască. Nu mi-ai încălcat dreptul la sănătate? Io zic că da.
Suntem pe stradă amândoi. Eu cu, tu fără mască. Strănuți și nu ai învățat la școală ce viteză extraordinară are strănutul. Ghici pe cine îl expui unei contaminări, deși tu poate nu ai vreum simptom? Aha, exact! Și-s mulți ca tine pe stradă. Masca sub barbă, că poate vine miliția, și cam atât… Păi nu ești tu porc?
Tu crezi că eu sunt imbecil că port mască. Oi fi, nu neg posibilitatea, dar – în imbecilitatea mea – vreau să mă protejez cât pot. Tu crezi că eu nu vreau să respir aer curat, că abia am așteptat masca asta, așa-i? Toată viața am visat la clipa când voi fi forțat să port mască, să știi…
Cum facem, prietene, că doar tu vrei să ai drepturi, să fii liber să umbli cum, când vrei?! Cum facem că libertatea încetează a se mai numi libertate când drepturile mele sunt încălcate de drepturile tale, ă? Sau crezi că ești liber dacă faci doar ce vrei? În cazul ăsta, ești mai imbecil decât mă crezi tu pe mine. Parol!
Uitasem: tu nu te vaccinezi, că ești haiducul ăla din poveste pe care nu l-a prins potera vreodată. Și tot tu, nepurtând mască, ești cam 99% responsabil cu purtarea virusului dintr-o parte într-alta a globului. Bine, stai, mea culpa: virusul nu există, este o răceală mai puternică, tratabilă cu ceapă, usturoi, chestii din medicina dacilor…
Când se derulează campaniile de informare, de conștientizare a pericolului acestui nenorocit de virus, tu ragi din toți bojocii că-i o manipulare ieftină, că nimic nu e din ceea ce pare. Adică oamenii nu au dreptul să audă ce li se poate întâmpla, dar când Șoșoacă, Bittman, Garcea-Mihăescu ori vreun pârlit de popă habotnic urlă că li se îngrădește libertatea, eu trebuie să le ascult inepțiile, ă? Tu și ai tăi aveți voie, că drepturile la libera exprimare; noi, proștii manipulați, nu avem voie la a ne exprima îngrijorarea față de acțiunile tale nefericite, nu?
P.S.: Este în spital – în stare nasoală – un unoscut care, acum vreo 3-4 luni, m-a văzut cu mască prin oraș. „Bă, Ioane, de ce porți asta, bă? Știi că te împiedică să respiri și poți muri?” „Dom’le, ce știu e că poți muri fără mască…”, i-am zis și mi-am continuat drumul. Nu vreau să fi avut dreptate, Doamne ferește!
Ionuț Catrina