Un bărbat, de 37 de ani, din comuna Găvăneşti, judeţul Olt, a fost depistat de poliţiştii Biroului Rutier Craiova având o concentrație de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce a fost împlicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Decebal, din Craiova, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de autoturismul din faţa sa, intrând în coliziune cu acesta.
De asemenea, un tânăr de 22 de ani, din comuna Celaru, sat Marotinu de Sus, a fost depistat de poliţiştii Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi în timp ce conducea pe raza localităţii, pe DJ604A, un autoturism având o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei în cauză au fost conduşi la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, urmând a fi dispuse măsuri legale.