In Joia Mare, crestinii praznuiesc spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, Cina cea de Taina, rugaciunea din gradina Ghetsimani si vinderea Domnului de catre Iuda. In seara acestei zile, credinciosii merg la Denia celor 12 evanghelii.
In Joia Mare se săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii. În timpul acestei slujbe, unele femei fac 12 noduri pe sfoară sau aţă, unul după fiecare Evanghelie, punându-şi dorinţe.
În unele regiuni, nodul respectiv se desface după ce dorinţa a fost îndeplinită, iar în altele, se desface la vreme de încercare, rostindu-se o rugăciune pentru rezolvarea unei probleme
Fetele nemăritate mai obişnuiesc să îşi pună şnurul înnodat sub pernă ca să-şi viseze ursitul. La Denia celor 12 Evanghelii se obişnuieşte, în unele locuri, să se pună la „Vii”, legate între ele, cele 12 lumânări care au fost aprinse în timpul slujbei, câte una pentru fiecare Evanghelie. De asemenea, se duc la biserică vase noi, pâine lumânări şi vin şi sunt lăsate acolo până la Paşti. În Joia Mare oamenii obişnuiesc să se spovedească. În tradiţia populară, pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest gest ar putea fi înţeles ca o trădare.
Anamaria Ianc