Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj au continuat activitățile preventiv-educative în rândul tinerilor, la aproximativ 100 de copii, aflați la Schitul Francez din Tismana în cadrul Taberei de Tradiție și Spiritualitate Ortodoxă.
Au fost transmise recomandări preventiv-educative privind reguli de conviețuire socială, de siguranță a tinerilor pe traseele turistice în zona montană.
Elevii au adresat întrebări referitoare la situațiile de urgență pe care le pot semnala la numărul de urgență 112 și despre modul cum pot evita diferite pericole cu care se pot întâlni pe traseele turistice.
Au fost prezentate materiale de intervenție montane utilizate de jandarmii montani pe timpul îndeplinirii misiunilor și organizat un concurs de tras sfoara.
Vom continua și în perioada următoare activitățile preventiv-educative în taberele școlare organizate în județul Gorj, transmit reprezentantii IJJ Gorj.