În contextul mini-vacanței prilejuite de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, jandarmii împreună cu polițiștii și reprezentanții Direcției de Sǎnatate Publicǎ Mehedinți au desfășurat, joi 15 august a.c, activități de informare și prevenție în cadrul campaniei ,,Vacanțǎ în siguranță” pentru .
Activitățile de prevenire și combatere a evenimentelor negative s-au desfășurat în locurile aglomerate, precum Portul Drobeta Turnu Severin și Faleza Dunării din municipiul Orșova, în mijlocul cetățenilor prezenți la evenimentele publice.
Au fost abordate aspecte legate de siguranța navigării pe internet dar și teme legate de răspunderea penală a minorilor și consecințele pe care le poate avea un comportament delincvent asupra evoluției unui tânăr.
O altă temă a discuțiilor a fost cea legată de riscurile reprezentate de consumul de droguri și de anturajele periculoase care pot influența, în mod negativ, destinul unui tânăr.
Minorilor li s-a recomandat să manifeste un comportament adecvat, astfel încât vacanța mare să le aducă doar amintiri frumoase.
Atât părinților cât și tinerilor li s-au transmis recomandări preventive pe diferite domenii de interes, pentru petrecerea unei vacanțe în siguranță.