ITM Gorj informează angajatorii

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj anunță o modificare importantă referitoare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, destinată angajatorilor care operează în județul Gorj. Salariul minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit în bani, fără a include indemnizații, sporuri şi alte adaosuri.


Începând cu 1 iulie 2024, salariul minim va fi majorat la 3.700 lei pe lună pentru un program de lucru normal de 168 de ore lunar. Aceasta echivalează cu 22,024 lei pe oră, conform noilor prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 598 din 6 iunie 2024.


Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj recomandă tuturor angajatorilor să ia act de aceste modificări și să se asigure că salariile acordate îndeplinesc noul prag minim. Această majorare reflectă angajamentul autorităților de a îmbunătăți condițiile de muncă și de a asigura un trai decent pentru toți lucrătorii din județ.

Bianca Văcaru, purtător de cuvânt ITM Gorj

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *