Având în vedere aspectele care au fost făcute publice, în legătură cu faptul că o femeie care se deplasa greoi s-a urcat la volanul mașinii pentru a conduce, IPJ Gorj face următoarele precizări:
În conformitate cu prevederile OUG.195/2002, modificată și completată, îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră, care are obligația să ia măsuri legale atunci când constată încălcări ale acestora.
În cazul acesta nu au fost constatate încălcări ale normelor de circulație, dar conducerea IPJ Gorj a dispus verificări.
Conform Ordonanţei de urgenţă 195/2002, afecţiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule sau tramvaie se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin ordin al ministrului.
De asemenea, conform textului de lege, permisul de conducere al persoanei care este declarată inaptă medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule ori tramvaie se retrage de către poliţia rutieră şi poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură.
Totodată, avizul de apt sau inapt medical poate fi contestat doar pe baza unei expertize efectuate de instituţiile medico-legale, la solicitarea şi pe cheltuiala părţilor interesate.
”Art. 22. – din OUG 195/2002 R
(1) Examinarea medicală şi psihologică se realizează în scopul certificării stării de sănătate, a calităţilor fizice şi a aptitudinilor necesare unui conducător de autovehicul sau tramvai.
(2) Afecţiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule sau tramvaie se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin ordin al ministrului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Examinarea medicală şi psihologică se realizează în vederea:
a) aprobării prezentării la examen pentru obţinerea permisului de conducere;
b) obţinerii certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule şi tramvaie;
c) verificării periodice, conform reglementărilor în vigoare.
(4) Examinarea medicală se realizează în instituţii medicale autorizate, cu obligaţia luării în evidenţă a solicitantului sau a conducătorului de autovehicul sau tramvai de către medicul de familie, iar verificarea psihologică se realizează în laboratoare de specialitate autorizate din cadrul instituţiilor abilitate. Lista instituţiilor medicale şi a laboratoarelor de specialitate autorizate se stabileşte prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Medicul de familie, atunci când constată că o persoană din evidenţa sa, care posedă permis de conducere, prezintă afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii publice emis conform alin. (2), va solicita examenul de specialitate necesar, iar în cazul în care s-a stabilit că persoana este declarată inaptă medical sau psihologic pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, va comunica aceasta imediat poliţiei rutiere pe raza căreia medicul îşi desfăşoară activitatea.
Puneri în aplicare (1)
(6) Verificarea medicală şi psihologică se efectuează în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(7) Permisul de conducere al persoanei care este declarată inaptă medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule ori tramvaie se retrage de către poliţia rutieră şi poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură.
Puneri în aplicare (2)
(8) Avizul de apt sau inapt medical poate fi contestat doar pe baza unei expertize efectuate de instituţiile medico-legale, la solicitarea şi pe cheltuiala părţilor interesate.”