În perioada 22-24 iulie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfăşurat activități informativ-preventive în comunitate și au transmis informații utile cu privire la importanța utilizării responsabile a numărului 112 numai în situații reale de urgență.
Activităţile au fost realizate în cadrul campaniei de prevenire a actelor de alertare abuzivă a autorităților, inițiată de Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității şi desfăşurată în perioada 15 iulie – 01 octombrie 2024.
„Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” sunt mesajele campaniei, prin care polițiștii atrag atenția cu privire la consecințele legale și psiho-sociale ale acestor fapte, fiind organizate activități informativ-preventive atât în rândul minorilor cât și al adulților.
Polițiștii transmit tuturor faptul că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!
În semestrul I al anului 2024, din totalul de 26.707 de apeluri primite, un număr de 12.388 au fost apeluri non-urgente iar în 691 de cazuri, apelurile au fost abuzive.
Legislația din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.