În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate și verificate peste 450 de persoane, fiind controlate și aproximativ 420 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 260 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 38.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 26 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 3 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Exemple:
Depistați la volan fără permis de conducere
În cursul zilei de 29 iulie a.c., ora 12.00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au depistat un bărbat, de 36 de ani, din comuna Teasc, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Romanescu, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În noaptea de 30 spre 31 iulie a.c., ora 01.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bechet au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Amărăștii de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55, intersecție cu DJ 551 B, în localitatea Lișteava.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.
În ambele situații, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, transmite IPJ DOLJ.