de Alin Peptan
Atât în Franța, cât și la Târgu Jiu, aventura a câte unui Iordănescu a luat sfârșit. Deși circumstanțele diferă, din păcate, finalul nu a fost unul dorit pentru fiecare dintre cei doi „eroi” ai fotbalului autohton. ”Antrenorul secolului” (trecut) a ieșit de pe scena dreptunghiului verde aproape în dizgrație, ajutat de o echipă națională de o modestie dincolo de proverbial, în vreme ce mezinul Ligii I s-a trezit trădat de… propriile condiții de performanță! Ce ar fi de spus după acest deznodământ, să recunoaștem, neașteptat? Păi, să începem cu șeful ”clanului” Iordănescu, Tata Puiu. Reactivat ca selecționer din postura de pensionar, după ani buni în care ”sportul rege” românesc intrase deja într-un puternic con de umbră, Anghel Iordănescu a obținut într-o primă fază, o victorie: calificarea la Turneul Final. Și în mod surprinzător, această reușită a reaprins speranțele a 20 de milioane de români că vor vedea din nou „tricolorii” acolo, unde fuseseră odată: în elita fotbalului de pe ”Bătrânul continent”. Până și elevii lui Tata Puiu se îmbolnăviseră de optimism, iar cei din jurul lor le făceau planuri pentru optimi și chiar pentru sferturile de finală de la Euro. Mde, odată gustată mierea, se credea că ea va avea același gust și spre fundul butoiului! Au venit însă, meciurile cu Elveția și Albania, iar gustul mierii avea deja gust de… Să zicem totuși, de o calitate îndoielnică, ca și componența naționalei! Pentru că aici era de fapt adevărată problemă, una pe care chibitul de rând a văzut-o abia după ultimul episod consemnat în Franța. Abia atunci, și cei care visau cu ochii deschiși până mai ieri, și cei care umflaseră balonul naționalei cu setea de performanță (și din păcate și cu iluzii), au realizat că prima reprezentativă este una a treia pe harta Europei, hrănită cu jucători aproape la fel de pensionari ca Tata Puiu sau cu fotbaliști ce cochetează cu rezultatele doar în zona arabă sau pe la vecinii noștri cultivatori de castraveți. Abia atunci, au realizat că însăși prezența la Euro a fost de fapt, o mare performanță! Din nefericire, acum, cei care i-au înlocuit pe ”Nașul” și pe ”Nea Mitică de la Ligă”, recunosc eșecul, dar încearcă să mute pisica moartă tot la alții… Alde Burleanu ș.a.m.d.. Dar, să ne întoarcem și noi la celălalt personaj din familia Iordănescu –Edi, care la rândul lui și-a încheiat aventura, de această dată la o echipă mai de… Liga I, Pandurii Târgu Jiu. Ca și Iordănescu senior, Edi sau Edward a avut parte de o primă parte a mandatului destul de reușită. Pornit din postura de învățăcel, cel mai tânăr antrenor din Liga I a început prin a salva Pandurii de la retrogradare pentru ca apoi să ducă gruparea de fotbal gorjeană până pe podiumul campionatului. Un succes extrem de apreciat, inclusiv de așa-zișii finanțatori de la Târgu Jiu, care între timp uiataseră să mai susțină chiar… performanța! În atare condiții, nu mare le-a fost mirarea când Edi Iordănescu a început să mediteze profund asupra viitorului său la Târgu Jiu, unul pavat cu un stadio nou-nouț și cu o aventură europeană, dar sub semnul stigmatului legat de abandon. Un abandon total din partea celor care s-au găsit să promită într-un plin an electoral! Ei bine, sătul probabil de respectivele promisiuni, de jucători care își cereau drepturile în fiecare zi, fiul lui Tata Puiu a avut curajul (spre deosebire de seniorul!) să spună ”Nu” mediocrității. Și fără să judecăm pe nimeni, dacă a luat sau nu cea mai bună dezizie, cu siguranță asta vom vedea curând, în funcție de viitorul traseu al lui Edi sau în funcție de ”faptele de vitejie” ale succesorului său la Pandurii… Din păcate, ca și gorjean, gestul lui Iordănescu Jr, cel puțin mie personal îmi aduce aminte de un alt episod similar petrecut de această dată în baschetul local: plecarea lui Antonis Constantinides de la Energia. Și atunci, ca și acum, într-o primă fază ne-a încercat pe toți regretul, însă, în doar câteva luni, a venit sfârșitul! Unul sfâșietor pentru o echipă devenită chiar europeană și care, la fel, câștigase respectul și admirația unui oraș întreg precum și aproape a unei Românii de sub panou. Revenind la fotbal, nu ne rămâne decât să sperăm că Pandurii nu va avea soarta Energiei, cel puțin dacă ținem cont că „sportul rege” este practic, un fenomen social. Folosind însă, un nou ”din păcate”, să nu uităm totuși că sportul fără bani nu poate exista… În ciuda admirației, dar îndeosebi a promisiunilor!
PS: Dublul impact numit Iordănescu poate fi la fel de bine un mesaj. Poate fi semnul că nimeni nu este de neînlocuit, dar la fel de bine că a apus o generație și că alta, răsărită, este dispusă să încerce… altceva! Întrebarea rămâne însă, dacă succesorii vor beneficia de sprijinul necesar… Și aici e vorba de resurse financiare, infrastructură și nu în ultimul rând, mentalitate.
