Ioan Sîrbu, candidatul PNL Gorj pentru Camera Deputaților, susține extinderea programului Masa Sănătoasă prin care elevii din zone defavorizate primesc mâncare în regim catering. Acesta spune că programul are un impact pozitiv asupra copiilor care frecventează școala: „Abandonul școlar apare doar acolo unde există sărăcie. Am vizitat localitățile Turburea, Roșia de Amaradia, unde primarii s-au asigurat că fiecare copil primește o masă caldă. Știți ce mi-a spus primarul nostru de la Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman? De când le oferim această necesitate primară, hrana, problema abandonului școlar a fost rezolvată. Hrana nu este un moft, este o necesitate existențială”. În comune din județul Gorj unde se aplică Programul Masă Sănătoasă, precum Turburea, Roșia de Amaradia sau Polovragi, abandonul școlar aproape a dispărut.
Dr. Ioan Sîrbu, medic militar, general maior în rezervă și profesor universitar, a avut o carieră vastă în domeniul medical, cu un stagiu de perfecționare în SUA în domeniul implantologiei orale. Acesta a declarat că sistemul educațional trebuie să fie adaptat și pentru tinerii cu nivel avansat, pentru ca aceștia să se poată dezvolta: „Un stat fără un sistem educațional capabil să dezvolte minți strălucite este un stat eșuat. Strategiile ieftine prin care oamenii sunt ținuți în ignoranță pentru a fi manipulați aparțin unor indivizi rudimentari, care nu înțeleg nevoile societății, dar ocupă funcții conjuncturale”.