Prefectul judetului Gorj, Cosmin Pistol, i-a convocat, ieri, intr-o sedinta de lucru, la sediul institutiei, pe reprezentantii cu atributii de securitate si sanatate in munca din cadrul celor mai mari angajatori din judetul Gorj.
La întâlnire au participat și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Gorj și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Au fost prezentat măsurile specifice de prevenire a răspândirii noului coronavirus, ce trebuie implementate de către toate entitățile, pentru protecția angajaților.
Cosmin Pistol, prefectul județului Gorj
Sub coordonarea Instituției Prefectului, în ultimele 24 de ore, au fost desfășurate 10 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În cadrul acțiunilor, au fost verificate 164 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 58 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei.
Aura Pîrvuleț