Toată lumea-și dorește bani, asta e clar. La salariu, la pensie, la pariuri, la combinații, nici nu mai contează unde, dar tot omu’ vrea bani. E-n firea lucrurilor să vrei bani. Problema e când vrei doar asta, fără să mai ții cont de alte aspecte. Printre care și de cele logice. Poporul ăsta al nostru nu vede altceva-n fața ochișorilor decât baaani. Dacă-i promiți câștiguri salariale mai mari ori pensii cu 5-15% mai babane, gata, l-ai câștigat de partea ta la orice rundă de alegeri vrei. Problema majoră e că puțini (citiți, vă rog, „nimeni”!) realizează că aportul de capital, infuzia de bani trebuie să vină de undeva. Asta în orice fel de economie. Ca să poată veni pe calea firească, naturală, înseamnă că economia respectivă trebuie să duduie, să producă la o capacitate sporită. Adică, obligatoriu, să existe investiții. Investițiile generează ceva ce tot aud în ultima vreme, deși nimănui nu-i pasă cu adevărat de termen, adică de „un plus (de) valoare”. Abia după investiții – în toat tipurile de infrastuctură – putem discuta însă de plusul de valoare, de beneficii certe, palpabile. Clar până aici?
Problema în România e că investițiile sunt doar pe foaie. Toate guvernele trec pe caiet, în perioada de încropire a bugetului, capitolul „investiții”. Ulterior, la prima ori a doua rectificare bugetară pe anul în curs, exact în dos mai doare pe cineva (citiți „pe guvern”!) de investiții. Pensiile, salariile, sporurile, beneficiile sunt importante. Cât mai mari, cât mai dolofane! Dar niciun salariat din sistemul bugetar (nu mai zic de vreun pensionar, că discuția aici e amplă și sensibilă!) nu se întreabă de unde-i vine salariul, cine-i plătește de fapt prestarea serviciului. E simplu – cel puțin în România: din taxele și impozitele plătite de mediul privat și, foarte des după 2000 în special, din împrumuturi. Care se returnează OBLIGATORIU! Să nu vă imaginați că există vreun creditor care să manifeste clemență financiară pentru un stat pe care-l împrumută. NICIODATĂ!
Așadar, în vremurile astea în care economii naționale sunt aproape în genunchi, lovite de efectele unei crize financiare aflate abia la început, românii vor mai mulți bani. De ce? Pentru că unii le-au dat o cireașă plină de cianură, iar aroma aia de migdale a luat mințile multora. PSD a promis, a manevrat abil prin Parlament niște prevederi legislative de mărire a salariilor, a pensiilor. De unde? Mai contează?! Doar încă avem cu ce gira niște împrumuturi pe vreo 20-30 de ani. Cred…
Concluzionând, da, toți vrem bani mai mulți, dar de unde? Din împrumuturi permanente?! Nu, mulțumesc! Sunt bugetar, dar lucrez și-n mediul privat. Pot vedea ambele fronturi de război.
Ionuț Catrina
