Greu cu investițiile la CEO

Un nou act adițional a fost recent semnat, marcând un alt pas în procesul de modernizare a grupului energetic 5 de la Termocentrala Rovinari. Acest document actualizează un contract de execuție din anul 2022, încheiat cu SC Carpați SRL, care prevede realizarea de izolații termice și protecția cu tablă a turbinei și conductelor din sala mașinilor, precum și la corpul degazori. Deși lucrările la acest grup energetic sunt încă în desfășurare, Ministerul Energiei a anunțat că primele probe ale echipamentelor vor fi efectuate în luna viitoare, iar, dacă totul decurge conform planului, grupul energetic ar trebui să înceapă producția primilor megawați în luna octombrie. Acest proiect de modernizare, care durează deja de peste un deceniu, a fost un proces complex și costisitor, implicând investiții de peste 100 de milioane de euro până în prezent.


Grupul energetic 5 de la Rovinari a fost supus unor lucrări majore, menite să îmbunătățească eficiența și fiabilitatea instalațiilor sale, esențiale pentru asigurarea unei producții stabile de energie electrică. Modernizarea sa este deosebit de importantă în contextul actual, unde cererea de energie este în creștere, iar tranziția către surse de energie mai sustenabile este o prioritate. Eforturile depuse în ultimii ani subliniază importanța acestui proiect nu doar pentru economia locală, ci și pentru securitatea energetică națională. Grupul energetic numărul 5 modernizat ar trebui să mai funcționeze fără probleme încă 15 – 17 ani, dacă va mai exista până atunci producție de energie pe bază de cărbune în România.

Problema este că, potrivit Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia, toate grupurile energetice pe bază de cărbune vor intra în rezervă de la 1 ianuarie 2026. Așadar, grupul energetic numărul 5 de la Rovinari ar putea să funcționeze numai un an de zile, după inaugurare.


Investițiile noi la CEO sunt însă în aer, deocamdată. Sunt 8 parcuri fotovoltaice și două centrale pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița. La Complexul Energetic Oltenia vor fi demarate investiții de câteva sute de milioane de euro. Ministerul Energiei a anunțat, de exemplu, semnarea contractului de finanțare pentru centrala pe gaz de la Ișalnița, a cărui valoare se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro. Fondurile sunt destinate construirii unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850 MW la Ișalnița, județul Dolj. Valoarea acestui contract, decontată din Fondul pentru Modernizare este de 1.259.374.315,04 lei, echivalentul a 253.125.302,00 euro. „Ministerul Energiei a semnat contractul de finanțare în cadrul Programul-cheie 2 – construirea de capacități electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT) ce pot fi adaptate pentru funcţionarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziţiei de la cărbune şi pentru echilibrarea reţelei, cu finanțare din Fondul pentru modernizare, al cărui beneficiar este CCGT POWER IȘALNIȚA SA.”, conform Ministerului Energiei.


CEO face pași mici și pentru concretizarea investițiilor alături de OMW Petrom și Tinmar. Societățile pe acțiuni rezultate din asocierea CE Oltenia – Tinmar Energy vor avea ca obiect implementarea a patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală instalată de 280 MW și a unui grup pe gaze naturale de 475 MW la Turceni. CE Oltenia va construi, în parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW. Investițiile totale se ridică la peste 400 milioane de euro, iar prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, puterea instalată de energie solară a României crește cu 30%. Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia (depozite închise de zgură și cenușă, respectiv halde interioare). Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entități juridice separate, într-o structură de participație de 50% – 50%. Intenția este ca energia electrică produsă să fie vândută de aceste entități către cei doi parteneri, în proporție egală. Pe lângă aportul celor doi parteneri, parcurile fotovoltaice vor beneficia de finanțare din Fondul pentru Modernizare în proporție de 70% din valoarea investițiilor, precum și din alte surse.

Andrei Merfu

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *