Locuitorii județului Gorj sunt invitati sa doneze sange. Centrul de Transfuzie Sanguina Targu Jiu duce o lipsa acuta de sange la toate grupele.
Cererea din partea spitalelor din județ și nevoile unităților medicale din țară sunt ridicate, dată fiind și criza medicală.
A fost luată decizia prelungirii programului de lucru și în week-end. Astfel, cetățenii sunt așteptați la sediul Centrului de transfuzie sanguină din Târgu Jiu, sâmbătă, 31 octombrie, între orele 08,00 – 11,00. Acțiuni de acest gen vor fi organizate până la finalul anului, cel puțin o dată pe lună, sâmbăta, atunci când populația are zi liberă și poate să își facă timp să se prezinte la Târgu Jiu pentru a dona sânge.