La data de 11 august a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați de o femeie de 39 de ani, din comuna Şcheia, județul Iași, cu privire la faptul că în urma divorţului de către soțul său de 33 de ani, din comuna Turburea, fiica lor minoră de 7 ani, cu același domiciliu ca al apelantei, a rămas în grija ei, iar fostul soţ avea dreptul să o ia de fiecare dată când dorea, cu condiţia să o aducă înapoi, însă la data de 9 august a.c., acesta a luat-o pe fiica lor şi nu a mai adus-o, aşa cum a promis.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești a reieşit că astăzi, în jurul orelor 12.00, fostul soț al apelantei, Stanca Victor Marian a plecat de la adresa de domiciliu împreună cu fiica sa minoră, Stanca Miruna Alexandra, de 7 ani, cu un autoturism, iar ulterior nu a mai răspuns la telefon şi nici nu a ajuns la locul stabilit cu mama fetiței, pe raza localităţii Răcari, judeţul Dolj.
În continuare se efectuează verificări în vederea identificării celor două persoane, care au fost date dispărute de familie.
Semnalmente Stanca Victor Marian: înălțime 1,75 m, greutate aproximativ 74 kg, păr şaten, ochi căprui, purta cioc, față ovală. Nu se cunosc detalii referitoare la îmbrăcămintea pe care o poartă.
Semnalemnte Stanca Miruna Alexandra: înălțime 1,00 m, greutate aproximativ 20 kg, păr şaten prins în coadă, ochi căprui, față ovală, fiind îmbrăcată cu o rochiţă de culoare roz și pantofi sport negri.
Persoanele care pot oferi detalii care să ducă la identificarea celor doi sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.