Antrenorul Giannis Damalis, cel care a reușit promovarea cu CSM Târgu Jiu în LNBM nu va mai pregăti trupa gorjeană în sezonul viitor. Principalul grec va merge în Cipru.
Damalis a împlinit recent 37 de ani. El a semnat cu Kervanos Strovolos Nicosia, fostă campioană a Ciprului și formație care a evoluat în FIBA Europe Cup.
Damalis mai are experiențe în Qatar (Al Sadd), Grecia (Iraklis și Gefyra) și chiar în Cipru (APOEL Nicosia).
A fost desemnat antrenorul anului în sezonul precedent al ligii secunde, când a câștigat turneul Final 4 de la București, întrecere care a consemnat revenirea gorjenilor în primul eșalon al baschetului autohton.