CSM Târgu Jiu s-a impus în primul meci pe teren propriu din acest an. Trupa lui Mario Găman a trecut de CS Minerul Mătăsari, scor 3-0.
Dacă în tur, târgujienii câștigau în ultimul minut, nici în confruntarea de sâmbătă, gazdele nu au avut parte doar de un galop de sănătate. Deși nu au contat în atac, oaspeții au oferit o prestație defensivă bună și nu au dat multe șanse echipei mai experimentate. Totuși, amfitrionii au marcat de trei ori și au lovit de două ori bara porții adverse.

Mario Găman a început partida cu următoara formulă: Alexandru Oprița, Fabian Bărănescu, Robert Stancu, Flavius Dumbrăvean, Sebastian Popescu – Marius Miruță, Adelin Pîrcălabu(cpt.), Marian Habet, Denis Bucur, Albert Cărămidaru – Bebeto Lupuleț. În a doua repriză au intrat Ionuț Budilică și Eduard Trăistaru.
O dublă a lui Bebeto Lupuleț și un gol marcat de rezerva Ionuț Budilică au păstrat punctele în municipiu. În ciuda succesului, antrenorul Mario Găman nu a fost pe deplin mulțumit. A declarat că vrea un joc mai coerent, în viteză.

Mario Găman, antrenor CSM Târgu Jiu
Etapa viitoare, pe 15 martie, fotbaliștii de la CSM Târgu Jiu vor juca, în Liga 4, în deplasare, cu Internațional Bălești.
Cătălin Pasăre
