La data de 27 septembrie 2024, în intervalul orar 19:00 – 23:00, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică Vâlcea, a fost desfășurată o acțiune, de tip ,,RAZIE”, în municipiul Râmnicu Vâlcea, localitățile Băile Olănești, Vlădești, Bujoreni și Păușești-Maglași.
În cadrul activităților au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale, precum și polițiști ai Biroului pentru Protecția Animalelor.
De asemenea, efectivele de poliție au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Scopul acestei acțiuni ea fost acela de a preveni combaterea oricăror fapte de violență pe stradă, depistarea persoanelor urmărite, de a combate migrația ilegală, de a preveni infracționalitatea economică, precum și de a depista conducătorii auto care nu respectă regulile de circulație în vigoare.
Astfel, au fost legitimate 164 de persoane și controlate 114 autovehicule.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți la trafic, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
Totodată, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei, 43 dintre acestea fiind aplicate la regimul rutier.
În cadrul activităților desfășurate, în jurul orei 21:00, în municipiul Râmnicu Vâlcea, au fost identificați doi tineri, de 22 de ani, care, în urma controlului corporal efectuat asupra acestora, au fost depistate două țigarete confecționate artizanal de culoare verde – oliv, susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Aceștia au fost conduși la sediul Poliției, cercetările fiind continuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională, în continuare, polițiștii aflându-se la datorie.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, a transmis IPJ Vâlcea.