Frumoasele noastre duminici au rămas mai degrabă aminitiri preţioase. Fotbalul românesc s-a dus la vale, şi trebuie să fii cel puţin rupt de realitate să nu-ţi dai seama de mocirla şi amatorismul ȋn care “se scaldă” Liga I. Ȋn plus, trecerea anilor echivalează cu scăderea ȋn valoare a fenomenului.
Ideea de competiţie nu mai e respectată, asta doar dacă ne gândim la principiul insolvenţei şi, implicit, la imposibilitatea de a scoate capul ȋntr-o cupă europeană.
Ȋmi menţin părerea că sistemul cu play-off şi play-out este la fel de sănătos ca o gogoaşă uleioasă.
Arată frumos, are consistenţă, dar, când s-a terminat, rămâi nu numai cu dureri de stomac, ci te ia şi capul. De aia gogoşile nu mai sunt atât de populare(faceţi abstracţie că ne aflăm ȋn campanie). Mediile “spectaculoase” de 1.500 -2.000 de oameni pe stadioane reflectă ȋntocmai interesul pentru “bălăcăreala” ce ţine loc de promovare a sportului rege.
Cu toate acestea, un plus l-ar da noile stadioane, căci consumatorii fenomenului s-au săturat de “ligheanele” lui nea` Nicu.
Tg-Jiu şi Craiova par a fi oraşe privilegiate, dar ştim că oltenii sunt ai dracu`. Pot avea stadioane, nu şi echipe.
Proiectele arată bine pe hârtie, iar perspectiva unui sezon european ar adăuga sarea şi piperul. Pandurii noştri s-au calificat ȋn competiţiile internaţionale graţie unui sezon foarte bun, iar Craiova ar putea termina prima ȋn play-out.
Ȋntrebarea este foarte simplă. Cine ȋşi permite să susţină aceste două formaţii?
Apariţia unui stadion ultramodern nu garantează nici performanţa, nici stabilitatea, iar exemplele Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti stau mărturie ȋn acest sens. Dacă la Tg-Jiu proiectul prevede şi o pistă de atletism, la Craiova stadionul e destinat exclusiv fotbalului. Cum ar suna ca aproape 60 de milioane de euro să fie aruncate pe apa sâmbetei, dacă ne gândim că principalul finanţator al Craiovei este anchetat ȋn dosare grele ANRP. În Bănie s-a ȋnceput deja cu “economiile”, iar mai mulţi jucători reprezentativi au fost daţi afară pentru că nu au acceptat diminuarea contractelor. Ce mai, prosperitatea e la ea acasă…
Dacă vecinii de la Dolj speră să pună la ciorap din vânzarea lui Andrei Ivan, ȋn Gorj situaţia e critică, iar finanţarea Pandurilor a primit o lovitură ȋn plin odată cu problemele colosale pe care le are Complexul Energetic Oltenia.
Pe scurt, pandurii ȋsi vor lua adio de la banii din minerit, şi oricine vă va spune altceva vă ȋnşală. Miza este dacă trupa din Tg-Jiu va putea aduce un sponsor principal, care să fie atras tocmai de perspectiva europeană şi de infrastructura ce se contureaza. Problema e că timpul trece, necruţător. Într-o lună echipa poate rămâne fără antrenor, preşedinte şi jucători. E âtat de simplu. Pandurii nu mai are ce vinde, pentru că neplătiţi de luni bune jucătorii ȋşi vor putea depune memorii.
În concluzie, sezonul următor ar putea fi unul de tranziţie pentru echipele din Oltenia, fără mari aşteptări şi doar cu dorinţa de a rămâne pe prima scenă.Europa? Sper să fiu ȋntr-o eroare, dar i-aş sfătui pe suporteri să rămână rezervaţi, mai ales pe cei care speră din nou la grupe, ca ȋn 2013. Asta dacă nu se ȋntâmplă o minune ȋn perioadă următoare. Dar, pe de altă parte, cine a văzut minuni la ȋnceputul verii?
Cătălin Pasăre
