CSM Târgu Jiu a câștigat dramatic finala cupei județene la fotbal. Campioana Ligii 4 s-a impus, după penaltiuri, în fața Minerului Motru.
Partida s-a disputat la Țicleni, pe Stadionul “Petrolul”. După 0-0 în timpul regulamentar, elevii lui Mario Găman au avut nervii mai tari la penaltiuri. Doar Marius Miriuță a ratat din tabăra alb-albaștrilor, în timp ce Popalapte și Lăudat nu au fost preciși de la punctul cu var.
Astfel, după 5-4 la general, CSM Târgu Jiu va reprezenta Gorjul în fazele naționale ale Cupei României.
Alte două premii au fost obținute de târgujieni după jocul de sâmbătă, de la Țicleni: Trofeul Fair Play în Liga 4 și cel de golgheter (Bebeto Lupuleț – 66 de goluri).
Pentru târgujieni urmează dubla de baraj cu CSM Lugoj, care îi poate duce în Liga 3.
Meciurile se joacă pe 22 și 29 iunie.
CSM Târgu Jiu: Alexandru Oprița – Sebastian Popescu, Lucian Marina(min.64 Denis Bucur), Robert Stancu, Flavius Dumbrăvean – Marius Miruță, Bogdan Brășfăleanu, Nicholas Geană(min.64 Fabian Bărănescu), Albert Filip(min.64 Bebeto Lupuleț), Tudor Pătrășcoiu(min.64 Marian Habet) – Adelin Pîrcălabu(cpt.)(min.79 Albert Cărămidaru). Rezerve: Ionuț Buță, Ionuț Budilică, Alexandru Lăpădat, Andrei Trancău.
Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci.
Cătălin Pasăre

