Florin Stîngă, cu bagajele făcute: E clar, șansele noastre la play-off nu mai există!

Antrenorul Florin Stîngă a fost extrem de mâhnit după eșecul suferit de Viitorul pe teren propriu. Gorjenii au cedat, scor 2-3, partida cu FC Brașov, iar înfrângerea l-a făcut pe principalul gorjenilor să aducă în discuție plecarea de la Târgu Jiu.


Deși este la 4 puncte de locurile de play-off, tehnicianul spune că obiectivul este compromis, deoarece fotbaliștii săi nu au mentalitatea necesară pentru a ataca primele locuri. Stîngă a vorbit și despre relația cu patronul Nicolae Sarcină, declarând că o discuție între cei doi este iminentă.


“Ne-a lipsit concentrarea. E greu și ca antrenor să-ți explici. Conduci de două ori și iei bătăie… Din păcate, am făcut greșeli care au dus la goluri stupide. E clar, șasnsele noastre la play-off nu mai există. Sunt foarte dezamăgit și trist. Am avut foarte mare încredere că putem face lucruri mărețe, dar, din păcate, astăzi am făcut un pas greșit și cred că s-au năruit speranțele noastre. Din punctul meu de vedere, ca să poți obține o performanță, este foarte important să ai o mentalitate sănătoasă, o mentalitate în care trebuie să faci tot ce depinde de tine să reușești. Mentalitatea pe care o avem în momentul acesta, nu-mi dă încredere că ne putem atinge obiectivul fixat.
Voi avea o discuție cu domnul președinte, voi vedea ce decide. Orice este posibil la fotbal. Personal, nu mă gândesc la plecare, dar primul care plătește este antrenorul. Nu îmi e teama de nimic, știu că am muncit, am dat tot ce aveam mai bun pentru această echipă. Sunt dezamăgit pentru că de două meciuri luăm niște goluri pe care nu ar trebui să le luăm. Chiar am antrenat chestia asta, am insistat… Asta e, în teren jucătorii iau deciziile pe care le cred de cuviință și suferim.
Domnul Sarcină m-a susținut foarte mult, am avut toată încrederea lui. E un om pe care o să-l respect toată viața. S-au auzit multe lucruri despre dânsul. Eu chiar nu am ce să-i reproșez, a fost impecabil. A încercat tot timpul să mă sprijine, să fie alături de mine. Sunt dezamăgit mai mult pentru dânsul, pentru că și-a dorit foarte mult această victorie. Şi-a dorit să scoată echipa asta din anonimat, să ducă orașul spre marea performanță”
, a precizat Stîngă.


Viitorul a condus de două ori în partida cu “stegari”, prin golurile lui Brînzan și Dragu, dar FC Brașov a dat lovitura în minutul 74, prin Chică-Roșă. Pentru vizitatori au mai înscris Izata și Marc, după erori mari ale portarului Opric, schimbat la pauză.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *