În data de 7 aprilie 2022 Grădinița cu Program Prelungit ,,Mihai Eminescu” Tg- Jiu, cu prilejul ZILEI INTERNAȚIONALE A DANSULUI, a fost organizat Festivalul local ,,BUCURIA COPILĂRIEI – SUNT LIBER SĂ MĂ EXPRIM!”, acțiune cuprinsă în calendarul activităților PROIECTULUI EDUCATIV EXTRAȘCOLAR JUDEȚEAN ,,ȘI NOI AVEM DREPTURI!”, coordonat de prof. Ana-Maria Bîzdoacă și prof. Alina Oana Cornescu.
Prin acest festival s-a urmărit promovarea libertății de exprimare artistică, prin punerea în scenă a anumitor talente ce au în vedere arta (dans, muzică) și s-a avut în vedere spargerea barierelor timidității prin acumularea unor emoții constructive și dezvoltarea unei încrederi de sine menită să dea aripi copiilor timizi.
De ce am sărbătorit ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DANSULUI? Pentru că dansul relaxează, crește creativitatea și chiar ajută la depășirea stărilor de anxietate, depresie și insomnie. Dansul implică sensul ritmului, care este ceva ancestral, primitiv. Și îi ajută pe cei mai timizi copii să treacă prin viață cu încredere. Prin dans nu facem decât să eliberăm cele mai profunde emoții.
Dansul ajută foarte mult pentru o bună postură. Prin exercițiile solicitate de dans postura este menținută într-o poziție corectă. Totodată, dansul corectează micile defecte de poziție corporală pe care copiii le dezvoltă devreme. Mai ales din cauza utilizării excesive a dispozitivelor tehnologice cum ar fi smartphone-urile și tabletele .
Ca orice alt tip de formă artistică, dansul începe cu creativitatea și generează expresii creative. Crește senzația de bunăstare generală.
Dansul și matematica, te întrebi? Da, fix așa! Dansul presupune învățarea pașilor și coregrafia. Și acest tip de abordare sporește capacitatea logică, ajutând la un studiu și o concentrare mai bune.
Studiul și practicarea dansului implică ascultarea muzicii, o ascultarea activă. Muzica ajută corpul să producă mai multe endorfine, relaxează și crește sentimentul de fericire. Din aceste motiv, după o lecție de dans, copiii sunt vizibil mai relaxați și zâmbesc și mai mult.
Am dat, deci, aripi talentului şi creativităţii micilor artişti în devenire. Au participat un număr de 37 de cadre didactice, 170 de preșcolari și elevi, de la GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT ,,MIHAI EMINESCU”, ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ROVINARI, ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,CONSTANTIN BRÂNCUȘI”, ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,ALEXANDRU ȘTEFULESCU”, COLEGIUL NAȚIONAL ,,SPIRU HARET”, ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,POMPILIU MARCEA”, LICEUL TEHNOLOGIC TISMANA ȘI PALATUL COPIILOR.
Toate acestea s-au putut realiza prin aportul deosebit al preșcolarilor, al elevilor, al cadrelor didactice implicate, al părinţilor, al partenerilor cărora le mulţumim pe această cale!
RESPONSABILI ACȚIUNE,
PROF. ANA-MARIA BÎZDOACĂ
PROF. ALEXANDRA NICOLETA CONSTANTINESCU