Federaţia Română de Fotbal a decis excluderea clubului FCU 1948 Craiova din toate competiţiile în curs şi retrogradarea în liga inferioară, ca urmare a problemelor financiare grave.
Decizia, anunţată pe 10 septembrie, vine după ce echipa fusese deja retrogradată în Liga 3 şi sancţionată cu peste 100 de puncte.
FCU a fost depunctată masiv din cauza datoriilor către foști jucători, antrenori și angajați, dar și ca urmare a unui litigiu cu Dinamo, legat de un meci din Cupa României.
Dacă decizia rămâne definitivă este pentru a treia oară când Adrian Mititelu ar rămâne făra echipă, după momentele 2011 și 2014.
Finanțatorul doljean a declarat că va contesta hotărârea FRF și a criticat în termeni duri actuala conducere a forului național.
„E o decizie care nu are nicio valoare juridică. E o decizie dată de niște impostori care au ocupat sediul Federației și pe care o vom ataca în instanță. Instanța o va anula fără probleme, pentru că este un act emanat de o comisie care este în afara legii. Deci, nu am nicio emoție pe termen mediu și lung. Este o chestiune de timp până când justiția își va face treaba, pentru că o grupare criminală a pus mâna pe Federație și o folosește după bunul plac”, a declarat Mititelu în presa centrală.
Vineri, FCU Craiova ar trebui s-o înfrunte pe ACSO Filiași, în runda a treia din campionat.