Trăim într-un noian de informaţie şi din această cauză, de cele mai multe ori nu dispunem nici de timpul şi nici de capacitatea să acoperim macar o parte semnificativă din ea.
Totuşi pentru cei cu spiritul aventurier şi iubitori de frumos si cultură am pregătit pentru fiecare număr al ziarului nostru, câte puţin din fascinantele locuri ce merită văzute atunci cănd paşeşti în cel mai iubit judeţ, Gorjul.
Vom vorbi de această dată despre un loc absolut încântător, bogat în istorie dar şi cu o incărcătură spirituălă extraordinară.
„Veniţi la Tismana: linişte, dumbrăvi minunate şi ape curgătoare ce ţâşnesc de pretutindeni” spunea renumitul librar George Sfetea, cumnatul poetului George Coșbuc, conştient fiind de frumuseţea peisajului dar şi de însemnătatea istorică şi culturală a mănăstirii Tismana, caci despre acest sfant lacas este vorba .
Între linişti şi vifore, în matca verdelui înconjurător, stă Mănăstirea Tismana, ca una dintre cele mai luminoase vetre de cultură veche românească, ca un uriaş muzeu al trecutului , cu inegalabile mărturii de iscusinţă umană şi glorie istorică.
Tismana nu este o mănăstire construită întâmplător, sau în urma unui sfat lumesc, ci este zidită prin descoperire dumnezeiască şi numai după zeci de ani de căutări ale unui om sfânt, Cuviosul Nicodim cel Sfinţit.
Sfântul Nicodim era de neam valah din sudul Dunării.
Şi din dorinţa de a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu, la 16 ani părăseşte pe ascuns casa părintească şi cu ajutorul unor călugări athoniţi ajunge la Mănăstirea Hilandaru, din Sfântul Munte Athos.
Aici îşi desăvârşeşte învăţătura, deprinzând limba slavonă şi greacă şi iniţiindu-se în arta athonită: caligrafie, pictură, argintărie, arhitectură, zidărie, dogărit,etc.
În Ţara Românească, Sfântul Nicodim a venit prin chemare divină, cu misiunea de a ridica o mănăstire într-un loc ales de Dumnezeu.
Mănăstirea Tismana a fost sfinţită la 15 august 1378 cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fapt întărit documentar de hrisovul Voievodului Dan I din 1385, octombrie 3, care se păstrează şi astăzi.
Ea este construită în stil bizantin, plan triconc, cu ziduri de piatră foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos şi pridvor şi este susţinută de contraforţi şi de pridvorul ce înconjoară pronaosul şi o parte din naos.
Tezaurul Mănăstirii a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de veacuri a făcut să se piardă.
O parte din obiectele de valoare păstrate se găsesc la Muzeul de Artă a României.
Muzeul Mănăstirii are o bogată colecţie de picturi murale (provenite din Pronaos, pictura din 1766), icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, cărţi vechi, veşminte, uşile vechi ale bisericii (1782) şi altele.
Astfel că Mănăstirea Tismana a fost şi rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaş muzeu al trecutului, un sanctuar pentru marile arderi umane ale prezentului şi o fereastră deschisă spre aspiraţiile viitorului.
Aşadar dacă aţi trecut sau veţi mai trece ori vreţi să-i îndemnaţi pe alţii,puteţi să o faceţi şi asta pentru că mulţumirile nu vor intarzia să apară, deoarece, cei care au vizitat Mânăstirea, dar din nefericire sunt nevoiti să se întorcă la viaţa cotidiană şi plină de griji, vor gasi cu uşurinţă soluţii la orice fel de problemă şi cu siguranţă vor fi mai bogaţi sufleteşte dar şi cultural, căci, ce este mai frumos decât să-ţi cunoşti originile, locul si neamul.
Anamaria Giurea
