Râdeam de americani că, la indiferent ce produs pe care-l cumpără, primesc instrucțiuni atât de detaliate încât te gândești că-i scris textul pentru cei cu deficiențe mentale. Râdeam de americani că li se explică atât de pe larg niște chestii care par la mintea cocoșului încât frizează ridicolul acele explicații.
Eh, nu mai e cazul să râdem de cele peste 300 de milioane de ființe din S.U.A. Pe bune, chiar nu mai e cazul. De ce? Păi e simplu: îi prindem din urmă la capitolul „explicații pe înțelesul tuturor proștilor”. În continuarea campaniei de „uniformizare” a creierelor, societatea românească a momentului ajută – cu niște explicații ultra, mega suplimentare ce mă deprimă – chiar și pe cel mai bătut în cap român. Cândva, bătrânii ar fi spus că li se dă mură-n guriță.
Detest să spun asta, căci am boală pe expresia „pe vremea mea”, dar… pe vremea mea nu existau atâtea și atâtea lămuriri, care mai de care mai banale, dar pe care societatea (cine dracu’ e societatea, dacă nu chiar noi?!) le consideră necesare să priceapă tot prostu’ familiei ce/cum/cât trebuie să facă, să asambleze, să construiască, să rezolve etc. Cauza? Păi… avem cel mai mare număr de analfabeți funcționali pe fiecare metru pătrat din spațiul U.E. În traducere, citești un text (în limba maternă, nu-n altele), pricep un rahat. Niente, nada, ZEROOO! Așadar, devine logic că trebuie să ți se explice cât mai amănunțit ce să faci etc. Că tu nu poți pricepe textul scurt, așa că se apelează la un comentariu aprofundat al unei banale însăilări de-o principală cu-o secundară…
Este vina școlii că elevii citesc și nu înțeleg, așa-i? Asta spun specialiștii lu’ pește crud, omițând să precizeze că, până la scris, un elev trecut prin faza copilăriei dezvoltă scenarii în planul mental… prin vorbit. Dacă are ce scenarii, că altfel… Cei mai mulți părinți nu citesc povești copiilor. Cei mai mulți părinți nu contribuie la dezvoltarea vocabularului și limbajului unui copil. Care, slavă cerului, este un burete dornic de a absorbi natural, fără efort, informații. Asta până pe la 15-17 ani, că apoi începe efortul treptat, gradual pentru asimilarea datelor etc.
Iar de la acești copii cu care părinții n-au vorbit avem pretenția de a învăța – după actul propriu-zis al citirii – să dezvolte scenarii mentale, proiecții ale celor citite, ei oricum lecturând puțin spre deloc.
Închei retoric: bă, ești prost?!
Ionuț Mircea
