Premieră pentru o unitate de învățământ din municipiul Târgu Jiu. Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit “Constantin Brâncuși” care va derula un proiect Erasmus+, în domeniul ecologiei, în parteneriat cu alte două instituții de învățământ similare din Turcia și Grecia.
Astăzi, a fost derulată prima activitate din cadrul proiectului Erasmus+ cu titlul ”Planeta Noastră, Viața Noastră / Our Planet, Our Life”, identificat cu numărul 2023-1-RO01-KA210-SCH-000153320. Unitatea de învățământ a primit oaspeții grădinițelor partenere din Turcia și Grecia, sub îndrumarea cadrelor didactice, a directorului unității, Rodica Mihaela Stroie, și a coodonatorului de proiect, Camelia Bălănescu. Astfel, au fost desfășurate mai multe activități: organizare concurs ”Logo eco pentru proiect”, ateliere de învățare cu tema ”Cei 3 R pentru un mediu sănătos”, finalizate cu o expoziție de obiecte obținute din materiale reciclabile și din natură și o paradă a costumelor ecologice. De asemenea, a fost organizată Conferința Internațională ” Modalități de realizare a educației ecologice în grădiniță”, desfășurată atât fizic cât și online.
Rodica Mihaela Stroie, directorul Grădiniței cu Program Prelungit ” Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu
Obiectivele proiectului au vizat creșterea gradului de conștientizare a copiilor, părinților, profesorilor și comunității cu privire la importanța protejării mediului înconjurător și promovarea schimbului de experiență între grădinițele partenere pentru a dezvolta bune practici și de a îmbunătății metodologia și stilurile de predare a educației ecologice.