Echipa de handbal Energia Târgu Jiu a încheiat sezonul în Liga Naţională pe locul 10. Trupa antrenată de Sorin Bîrză a reuşit să se salveze în play-out, a reuşit să-şi facă treaba şi să evite participarea la baraj unde ar fi putut avea probleme. Totuşi, clubul gorjean ar putea avea mari probleme în perioada următoare, şi asta datorită restanţelor financiare destul de mari. Dacă jucătorii îşi vor depune memorii să devină liberi de contract, atunci Federaţia va soma echipa olteană să-şi achite datoriile în termen de 14 zile, iar dacă în această perioadă nu se vor face plăţile, atunci clubul va fi blocat să mai facă transferuri, ceea ce ar duce la moartea echipei. „Problemele sunt mai mult decât cunoscute. Vedem ce se va întâmpla într-o săptămână, o lună. Sper că din vară totul să fie sub auspicii clare şi bune. Sunt convins că nu va dispărea sportul de performanţă în Târgu-Jiu, dar trebuie făcut puţin mai atent din toate punctele de vedere. Sunt simple şi cunoscute situaţiile astea. Trebuie ajuns la un acord cu jucătorii care vor pleca să nu-şi depună memorii, să se facă o eşalonare, cei care rămân să-şi primească şi ei banii cumva. Toate astea necesită un buget care să nu îţi pună în pericol campionatul”, a comentat antrenorul Sorin Bîrză.
Fiecare pe drumul său
În mod cert, o parte din jucători îşi vor găsi alte echipe unde să joace din toamnă. Portarul George Şelaru a ales să revină la Suceava, în timp ce alţi jucători caută şi ei variante cât mai viabile pentru viitorul lor. „Din nefericire sunt puţini care s-au înţeles cu alte echipe. Ştiu două nume, dar nu pot anunţa eu. Mi-au spus personal băieţii. Oricum, şi-au făcut treaba aici. Nu sunt mulţi care şi-au găsit echipe, dar din câte ştiu eu doar doi au semnat. Sunt absolut convins că fiecare şi-a făcut o analiză cum s-a simţit aici. La început au fost 20 de individualităţi, fiecare cu altă mentalitate, alt proiect pentru el, iar asta a fost puţin greu de gestionat. Când au apărut problemele a fost imposibil. Nu le pot reproşa ceva, şi nici nu vreau. Au fost multe situaţii, ei au venit pentru o anumită siguranţă, unii pentru siguranţă financiară, e greu de analizat totul”, a încheiat Sorin Bîrză, antrenorul Energiei.
Cosmin BRUJAN