WC-ul din fundul curtii devine istorie pentru cel putin o suta de elevi din comuna gorjeana Alimpesti. Copiii, care invata la scoala principala din localitate, vor incepe noul an scolar cu un grup social modern. De asemenea, o noua investitie pentru persoanele varstnice, este pe cale sa fie demarata.
Lucrările la noul grup sanitar, construit la Școala Generală I-VIII Alimpești, unde învață 120 de elevi, au fost recent finalizate. Astfel, copiii nu vor mai fi nevoiți să meargă la toaleta uitată de vremuri din incinta unității de învățământ. Investiția s-a realizat cu bani de la bugetul local, în valoare de aproape 80,000 de lei.
Daniel Floarea, primar Alimpești
O altă investiție vizează sute de bătrâni din localitate. La începutul lunii septembrie vor începe lucrările pentru înființarea unui Centru Social, în clădirea în care a funcționat pe vremuri primăria. Pe lângă petrecerea timpului liber, serviciile medicale vor fi mai accesibile deoarece în aceeași clădire vor funcționa cabinete medicale.
Daniel Floarea, primar Alimpești
Suma de 91,000 de euro, necesară pentru realizarea Centrului de Servicii Sociale, a fost obținută de la UE, prin Grupul de Acțiune Locală Parâng.
Loredana Sava