Elevii de 10, răsplătiți de autorități

Elevii care au obținut media 10 la Bacalaureat sunt premiați, și în acest an, cu câte 10.000 lei. Este vorba despre cinci absolvenți. Merituoșii provin de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”.


“Sunt cinci elevi care au reușit această performanță remarcabilă, mai ales în condițiile în care anul școlar a fost unul foarte dificil prin prisma pandemiei. Vom continua să promovăm tinerii care fac performanță în orice domeniu, pentru că ne dorim sa devină exemple demne de urmat pentru toți copiii din Târgu Jiu. O comunitate educată se dezvoltă mult mai ușor și avem nevoie de tineri educați, profesioniști în cât mai multe domenii de activitate. Felicitări tuturor elevilor care au obținut rezultate foarte bune la Bacalaureat! Felicitări cadrelor didactice care i-au pregătit! Nu în ultimul rând, trebuie să remarcăm directorii unităților de învățământ amintite mai sus pentru modul în care coordonează activitatea școlară, înlesnind performanța”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *