Fostul ministru al dezvoltării, Elena Udrea, a fost prinsă, joi după amiaza, în Bulgaria, după ce a plecat din țară în cursul dimineții prin vama Giurgiu. Udrea a plecat în ziua în care Înalta Curte de Casație și justiție a condamnat-o definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, respingând astfel recursul în anulare formulat de avocatul acesteia, Tudorel Toader, fostul ministru al justiției.
Polițiștii nu au găsit-o acasă pe Elena Udrea, la vila din Corbeanca, unde s-au deplasat în cursul după-amiezei de joi pentru a pune în executare sentința Înaltei Curți de condamnare la închisoare în dosarul Gala Bute, au declarat pentru G4Media.ro surse polițienești. Ulterior, Poliția Română a dat-o în urmărire internațională, fiind emis pe numele ei un mandat european de arestare.
Dosarul Gala Bute a fost trimis de DNA în instanță în aprilie 2015.
Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.
Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).
Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.