Sediul „Constantin Brâncuși” din complexul Debarcader a găzduit astăzi cea de-a zecea ediție a Conferinței Naționale cu participare internațională „Creativitate și eficiență în educație”.
Evenimentul, organizat de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, a reunit specialiști din întreaga țară, dar și invitați din străinătate, preocupați de viitorul educației.
Printre participanți s-a aflat și inspectorul școlar, Ionuț Catrina, care a vorbit despre necesitatea unei colaborări strânse între învățământul preuniversitar și cel universitar.
Ionut Catrina, inspector școlar