Echipă de senioare şi la baschet? Bălăeţ: O generaţie de campioane

Echipa de baschet feminin U13 a CSM Târgu Jiu s-a calificat la Turneul Semifinal al Campionatului Național. Fetele pregătite de Laurențiu Răuț au câștigat, fără emoții, Turneul 4, organizat la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. Gazdele s-au impus în toate cele trei confuntări. Au trecut, pe rând, de CS Câmpina (67-15), ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (72-16) şi CS Olimpia București (57-33). Victoriile le-au adus nu numai locul 1 în Grupa 4, dar și o calificare istorică. Antrenorul Laurențiu Răuț este mândru că elevele sale formează una dintre cele mai bune echipe din țară la această categorie de vârstă.


,,Ne doream să câştigăm pentru a termina grupa pe primul loc. Asta s-a şi întâmplat, iar fetele au dat dovadă de un caracter extraordinar pentru toate cele trei meciuri şi au muncit din prima până în ultima secundă. Este sută la sută victoria lor şi merită toate felicitările. Ţinând cont că suntem o echipă la început de drum, pentru noi este un lucru extraordinar că ne-am calificat la Turneul Semifinal, între cele mai bune echipe din ţară. Le felicit pe aceste fete minunate, care au luptat până la final pentru această performanţă”, a declarat Răuț.


Directorul Clubului Sportiv Municipal, Robert Bălăeț, speră ca tinerele baschetbaliste să formeze nucleul primei echipe de baschet feminin a orașului care să evolueze în cel mai important campionat autohton. „Vreau în primul rând să le felicit pe tinerele noastre baschetbaliste. Pentru mine sunt o generaţie de campioane, iar despre performanţele lor sunt sigur că vom mai vorbi mulţi ani de acum încolo. Este o echipă care se antrenează din greu şi acest lucru s-a văzut la acest turneu. Au jucat cu determinare, ambiţie şi merită felicitate pentru performanţa lor. Poate că, în câțiva ani, ele vor reprezenta baza primei echipe feminine din Târgu-Jiu în prima ligă. Felictări merită şi antrenorul Laurenţiu Răuţ, dar şi profesorul Rădulea pentru sprijinul acordat acestei echipe. Turneul de la Târgu-Jiu a arătat şi un bun exemplu de colaborare şi vreau să le mulţumesc celor din conducerea Colegiului Tudor Vladimirescu, în special doamnei director Cristina Goanţă, pentru sprijin. Sunt sigur că împreună vom fi mai puternici şi putem face lucruri frumoase pentru sportul gorjean”, a spus Bălăeț.


„Mă bucur enorm pentru aceste fete, au jucat extraordinar, dăruire, agresivitate, au făcut un joc colectiv cu multe pase, şi m-am bucurat foarte mult când le-am văzut zâmbind şi râzând de bucurie. Felicit antrenorii pentru munca depusă alaturi de aceste minunate fete şi acest lucru îmi confirmă faptul că va fi o generaţie foarte bună”, a adăugat Adrian Roşu, coordonatorul secţiei de baschet.


12 sportive au apărat blazonul CSM-ului în meciurile din Sala Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”. Ele sunt Diana Nica, Iulia Rădulea, Maria Zamfirescu Rădulea, Iulia Batoancă, Carla Deaconu, Dana Alexia, Gabriela Uzuru, Giulia Ularu, Sara Canavea, Ilinca Oproiu, Teodora Sarcină şi Antonia Tetileanu.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *